Mircea Lucescu a analizat schimbările de la Dinamo și Rapid: „Unii au știut să aibă răbdare, ceilalți au creat confuzie”

Mircea Lucescu a analizat schimbările de la Dinamo și Rapid:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Dinamo și Rapid s-au aflat în situații asemănătoare în urmă cu un an, fiind în pragul falimentului. De atunci însă cele două cluburi au avut direcții total opuse.

Dacă la Dinamo Ionuț Negoiță a preluat pachetul majoritar de acțiuni și și-a asumat reconstrucția echipei pe un termen de trei ani prin reducerea costurilor, cei de la Rapid s-au afundat și mai mult în datorii, nu și-au primit licența și au ajuns în liga secundă, iar în locul lui George Copos au venit doi investitori care nu au puterea necesară să susțină echipa din Grant.

Mircea Lucescu a făcut o scurtă analiză a evenimentelor petrecute la cele două cluburi fanion ale României.

„Oamenii care iubeau Dinamo au știut să aibă răbdare și să nu facă presiune inutilă, atât timp cât clubul a fost în dificultate. La Rapid, presiunea exercitată de unii oameni, indiferent de interese, a creat o stare de confuzie și a determinat, din păcate, renunțarea omului care oricum ducea clubul în spate de atâția ani. A fost o diferență extraordinară de interpretare a situațiilor de la cele două cluburi”, a declarat Mircea Lucescu pentru Digi Sport.

Tehnicianul român a lăudat drumul ales de cei de la Dinamo, care și-au asumat sacrificarea performanței pentru a salva clubul de la faliment și a criticat faptul că Rapidul a fost preluat de niște personaje care nu s-au gândit de la început că nu au potențial pentru a ține echipa.

„La Dinamo a venit un om care și-a propus să salveze clubul, nu să facă imediat performanță. Au știut ce să facă pentru a reface o echipă ca Dinamo. Dincolo, la Rapid, au fost niște oameni care nu aveau niciun fel de drept să preia echipa. Ar fi trebuit să își dea seama că nu au potențial și că nu pot intra într-un astfel de joc unde se juca tradiția, istoria unui club extrem de important pentru marea masă de suporteri. Din păcate, Rapid nu a avut niciodată oameni cu potențial economic. Nici în timpul comunismului nu au avut un minister puternic, ca să îi ajute și nici acum”, a mai spus antrenorul Șahtiorului.

Lucescu a mai spus că dacă un investitor ar prelua clubul din Grant în acest moment ar avea numai de câștigat dacă ar copia ceea ce s-a făcut la Dinamo.

„Dacă cineva s-ar gândi serios să preia Rapidul, nu ar pierde, făcând ce a făcut Negoiță la Dinamo. Dacă renunță la performanță doi-trei ani, poate reveni cu o echipă tânără, cu puțini bani, dar cu un potențial enorm”, a precizat în încheiere Mircea Lucescu.

2 trofee continentale, Supercupa Europei cu Galatasaray și Cupa UEFA cu Șahtior are în palmares antrenourl român

18 trofee câștigate în competițiile interne în ultimii nouă ani are Mircea Lucescu cu Șahtior

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×